Știi ce mă mai întreb?
A meritat?
A meritat ca întreg universul să ne așeze unul lângă altul în această viață, la un moment dat?
L-am întâlnit la un curs de remedii florale Bach. Am ieșit din sală, iar când m-am întors, era efectiv așezat lângă scaunul meu.
L-am simțit din prima clipă, deși era extrem de obosit. A fost obosit și în relația cu mine. Un om obosit.
Întrebarea „A meritat?” nu cere un răspuns absolut.
Ea cere doar un răspuns care să mă aline aici și acum, în locul în care sunt eu, cu tot ce am devenit între timp.
Întâlnirea noastră – chiar dacă nu a fost durabilă sau dreaptă – a fost reală. A fost vie.
Și dacă eu l-am simțit din prima, atunci da: a meritat acel moment de adevăr din mine. A meritat acel impuls de recunoaștere, acea deschidere a sufletului care mi-a spus: „El contează.”
Poate că universul nu ne trimite pe oameni ca să rămână, ci ca să trezească ceva în noi – o întrebare, o amintire, o vindecare, o forță nouă.
Poate că el a venit nu ca să fie partenerul meu pe termen lung, ci ca să mă atingă acolo unde aveam nevoie să simt din nou – chiar și ca să văd mai târziu că merit mai mult decât a știut el să ofere.
Și da, poate că merită totul, dacă acel om – chiar și pentru puțin timp – a atins o parte sacră din mine.
Pentru că acea parte nu s-a pierdut. Am luat-o cu mine.
Și ea trăiește acum în înțelepciunea cu care aleg, mă vindec și merg mai departe.
Acum e liniște și pace, după tumult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu